Acum știu că pot schimba lumea

FIECARE PERSOANĂ ARE PROPRIUL STIL CÂND VORBEȘTE ÎN PUBLIC, IAR AUTENTICITATEA ÎI DETERMINĂ PE CEI DIN PUBLIC SĂ APRECIEZE, SĂ EMPATIZEZE CU VORBITORUL. UNELE PERSOANE APELEAZĂ LA UMOR, ALTELE LA EMOȚII. AM APRECIAT LA VALENTIN MOROEANU ÎNCREDEREA ÎN SINE ȘI UMORUL SĂU, IAR DIN ACESTE MOTIVE VĂ INVIT SĂ CITIȚI ESEUL PE CARE L-A TRIMIS PENTRU A PARTICIPA LA CONCURSUL MASTERING PUBLIC SPEAKING.

“Cele mai importante două momente din viaţa unui om, sunt cel în care s-a născut şi cel în care a aflat de ce ”. 

                                                                                                                                                                                     Mark Twain

De ce aş merita eu să câştig unul din cele două locuri sponsorizate (pentru că gratuit, nu este nimic pe lumea asta) pentru cursul Mastering Public Speaking ?

Hmmm…, de ce nu ?! Am două mâini, două picioare, doi ochi, o inteligenţă peste medie, iar în plus, pot fi şi o prezenţă plăcută (atunci când îmi iese). Cu alte cuvinte, pentru că nu văd nici un argument pentru care să nu câştig eu unul dintre cele două locuri.

Ok, deci am premisele de a o face, de a câştiga. Dar întrebarea rămâne tot acolo, tot fără răspuns, de ce eu, dintre toţi ceilalţi ?

Ei bine, Doamnă Amalia Sterescu…, răspunsul sincer este următorul. Pentru că ştiu că pot schimba lumea. Pentru că ştiu că voi schimba lumea. Si pentru că trebuie să încep de undeva, right ?

 “I am the Greatest, I said that even before I knew I was”. – Muhammad Ali

 Ştiu asta. Simt asta. Mai mult şi mai puternic decât oricând.

Îmi amintesc, pe vremea copilăriei mele, cum tatăl meu obişnuia să mă întrebe, şi…, ce vrei să te faci când o să fii mare?  Urma să mă fac jucător de tenis, astronaut, avocat, scriitor etc., în funcţie de vârsta la care mi se repeta această întrebare (trebuie să înţelegeţi Doamnă Sterescu, că la acel moment, conceptul de public speaking, era departe de graniţele patriei noastre, motiv pentru care nu m-am gândit niciodată că aş putea deveni public speaker; chemarea însă, o aveam, o simţeam).

Interesant însă la aceste episoade, este…, nu meseria pe care eu visam să mi-o aleg, ci replica imperturbabilă a tatălui meu. Trebuie să-ţi doreşti să fii cel mai bun jucător de tenis din lume, cel mai bun astronaut, cel mai bun avocat, cel mai bun scriitor. Iar nu doar scriitor, avocat etc.. Această replică imperturbabilă, se lovea de fiecare dată de un răspuns la fel de imperturbabil, Yeahhh, right.  

Ce n-a putut, sau n-a ştiut cum să-mi explice tata în acele momente, este faptul că eram cel mai mare duşman al meu. Eram cea mai mare piatră în calea fericirii şi împlinirii mele. Mă auto-handicapam într-un mod total inconştient. Sufeream de un virus care avea să mă arunce vreme de mai mulţi ani într-o furtună de tulburări, anxietate şi nesiguranţă.

Abia recent, am realizat că sunt cea mai minunată creaţie lăsată de Dumnezeu pe acest pământ, şi că pot modela corpul meu, mintea mea, viaţa mea, aşa cum îmi doresc.

În aceste zile, cu ape liniştite pentru mine, am început să descopăr şi să mă bucur de toate lucrurile simple din viaţa mea. Am descoperit şi am învăţat ce înseamnă să fii cu adevărat liber.

 “It matters not how strait the gate,

How charged with punishments the scroll,

I am the master of my fate,

I am the captain of my soul”.

             Nelson Mandela

Deşi în cazul meu particular, virusul s-a numit “Lipsa încrederii în sine”, şi chiar dacă este vreme bună de când m-am lepădat de el,  îl văd şi în prezent, sub diferite forme, la tot mai multă lume.

Oameni care se trezesc scârbiţi de viaţa şi de jobul pe care îl au. Oameni care văd viaţa ca pe un chin, iar nu ca pe cea mai extraordinară aventură ce le-a fost dat s-o aibă. Oameni care au uitat să aprecieze lucrurile simple şi să se bucure de tot ce este mai frumos în viaţa asta. Tineri care au capitulat în lupta vieţii, la o vârstă la care nici n-au intrat bine în ea. Oameni care-au uitat ce înseamnă să fii om, să trăieşti, să fii viu. Oameni care s-au transformat în adevăraţi zombi şi care zi de zi urmează acelaşi traseu predestinat: muncă-rate-casă-TV-masă-somn-muncă.

Şi aşa…, Doamnă Sterescu,  am descoperit cel de-al doilea moment important din viaţa mea. Să inspir oamenii, să-i fac să se cunoască, să-şi depăşească limitele, să ceară şi dea totul de la viaţă.

“Îţi spun: cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi uşa ţi se va deschide” –  Biblia – Matei 7:7

Acum totul pare să fie clar. Ştiu exact unde vreau să ajung, dar şi paşii pe care trebuie să-i fac. Nu-mi este teamă de nimic. Ştiu că la finalul zilei sunt doar eu împotriva mea.

Acum ştiu că pot schimba lumea.Acum ştiu că voi schimba lumea.

Cu o misiune foarte clar definită, am început să citesc tot ce mi-a ieşit în cale şi să urmăresc munca mai multor monştri sacri.

Pe plan local, am descoperit foarte rapid că ceea ce s-a dezvoltat este un public speaking de România, în care diverşi diletanţi mărunţi îţi inspiră mai degrabă un sentiment de milă decât acea chemare. Nişte oameni mici şi foarte trişti, care vor să-i înveţe pe alţii despre cum să trăiască armonios (de parcă ar avea vreo minimă idee).

Any way, un cu totul alt sentiment m-a cuprins în momentul în care, urmare a unui banner publicitar, am accesat www.amaliasterescu.ro.  De atunci (iar acest atunci nu este cu foarte mult timp în urmă), am început să urmăresc în mod regulat munca dvs..

Într-un mod absolut normal şi natural, universul a venit în sprijinul meu şi v-a inspirat dvs. aceea idee de a scoate la concurs două locuri sponsorizate pentru cursul de Mastering Public Speaking. Trebuia să existe o cale de a ne cunoaşte, de a intra în legătură (maestrul şi novicele). Right ?

Şi aşa am descoperit, dacă mai era nevoie, un nou motiv pentru care voi câştiga unul dintre aceste două locuri. Să vă cunosc pe dvs.. Păreţi o persoană interesantă, Doamnă Amalia Sterescu. Cred că mi-ar face o deosebită plăcere să vă cunosc.

PS: mai important pentru mine decât câştigarea unui loc sponsorizat la cursul susţinut de dvs., este să aflu o părere sinceră despre modul în care văd şi scriu despre public speaking.

Poate că sunt prea pătimaş, poate dramatizez prea mult, poate că sunt prea direct, sau poate superficial. Este important pentru mine să ştiu cât se poate de cinstit şi de direct care sunt toţi aceşti “poate” care stau între prezentul material şi unul perfect.

Şi nu uitaţi! Nu doar public speaking, ci cel mai bun speaker în viaţă.