Fenomenul public speaking în România
În intervalul 2005 – 2012, când participam la întâlniri de management cu lideri din diverse colțuri ale lumii – nu puteam să nu observ ușurința cu care se adresau unei mase de sute de participanți, nu puteam să ignor capacitatea lor de a ține un speech motivațional ad-hoc sau abilitatea lor de a se folosi de public speaking pentru a vinde o idee, un produs sau un serviciu sau pur și simplu de a-și promova prin public speaking brandul personal.
Reflectam cu amărăciune că în timp ce acești oameni din mediul de business din țări avansate economic s-au putut exprima liber în ultimii 70 de ani și au avut timp să-și rafineze aceste abilități, fiind expuși unui mediu în care libertatea de exprimare era o normalitate – oamenii de afaceri români, managerii români, veneau cu un handicap serios – au învățat să se exprime liber de abia în ultimii 25 de ani, fără prea mult suport educațional și fără prea multe modele locale.
În timp ce în alte țări avansate economic managerii își formează abilitățile de public speaking încă din școala primară, în România doar câteva școli particulare au introdus ca opțional public speaking-ul. În timp ce în sistemul educațional de tip american sau britanic elevii sunt expuși la munca în echipă și trebuie să-și susțină prin prezentări în public diverse proiecte – sistemul nostru educațional este departe de acest tablou optimist.
Dacă în mediul de afaceri internațional – public speaking-ul a devenit un instrument comercial, un instrument de vânzare face to face sau online – în România, în multe medii, suntem încă la stadiul de cititori de slide-uri și mai avem mulți pași până când ne vom putea alinia la tendințele internaționale.
În intervalul 2009-2012 managerii români erau încă sub presiunea mentală și economică a crizei. Abundența de evenimente locale de business la care am asistat în acel interval venea să răspundă nevoii de certitudine, de soluții, de a învăța din pățaniile altora. Abundența de evenimente pe piața din România, în special București și Cluj, a generat mai multe nevoi:
Nevoia organizatorilor de evenimente de a aduce pe scenă oameni de afaceri, manageri cu bune abilități de comunicare în public descoperind că uneori în ciuda unei titulaturi pompoase și a unor realizări notabile în business, mulți lideri români nu erau foarte talentați sau deveneau excesiv de emotivi când trebuiau să își expună ideile în fața unui auditoriu; De asemenea nevoia organizatorilor de a aduce pe scenă facilitatori/moderatori talentați de evenimente;
Nevoia oamenilor de afaceri, managerilor chemați frecvent să se exprime în public de a-și perfecționa abilitățile de public speaking;
Nevoia managerilor/oamenilor de business ce nu au îndrăznit încă să urce pe scenă pentru a-și promova expertiza, serviciile, produsele – de a se instrui și de a putea urca pe scenă alături de alte personalități, de a performa ca public speakeri apți să motiveze, să vândă o idee sau să inspire audiența.
În tranziția spre normalitate am asistat la evenimente prost organizate, la speakeri nepregătiți ce își pregătesc speech-ul cu 3 minute înainte de a urca pe scenă, la manageri în blocaj pe scenă sau timorați de privirile auditoriului – dar am văzut din când în când și excepții care îmi întăresc convingerea că suntem pe drumul cel bun.