Îndrăznește să fii o voce în mulțime!

 

Stai ascuns după colegi, crezând că te faci neobservat. La cursuri încerci să-ți justifici neimplicarea motivându-ți că n-ai avut timp să te pregătești sau că subiectul nu este chiar cel care te interesează. Iar la serviciu, chiar nu merită să-ți consumi energia vorbind, că oricum nu se schimbă nimic. Ce bine e în spatele laptopului, unde vorbesc doar degetele și știu să spună doar ce dă bine… Și așa te bucuri că a mai trecut încă o zi în care ai reușit să taci și să trăiești doar în lumea ta. Ce bine că te poți strecura prin mulțime fără glas… 

Așa să fie oare?

Unde duc drumurile tăcerii? Unde poți ajunge stând în spate și ascultându-i pe alții cum vorbesc, evitând să iei cuvântul și să-ți exprimi public convingerile?

Pe pielea mea am realizat că tăcând și ascunzându-mă – sub diverse motive foarte realiste – drumurile se îngustează și chiar se înfundă… Și, chiar dacă îmi fac treaba cu o seriozitate exemplară, succesul meu nu ajunge prea departe. Am înțeles că dacă eu cred că nu mă exprim vorbind, tăcerea mea strigă în locul meu prin mesajele non-verbale transmise de către corpul meu. Astfel, tot tăcând, exercițiul de comunicare se pierde, ca un mușchi neexersat.

Urmărind cu atenție oameni de succes din jurul meu, am înțeles mai bine care sunt oportunitățile pe care le au cei care se expun în public, cei care înfruntă angoasele și temerile și se gândesc mai mult la avantajele unui discurs decât la spaimele provocate de susținerea lui.

Exprimându-se cu convingere, vorbitorii profesioniști

Mulți  ani am crezut că tăcerea mea e un „dat” cu care m-am născut și nu poate fi schimbat. Uitându-mă mai cu atenție în jurul meu, am înțeles  că vorbitul în public nu e înspăimântător, ba chiar se învață prin exercițiu, expunere și perseverență. Și, mai mult: m-am convins că prin dezvoltarea abilităților de comunicare în public, satisfacția personală a unei temeri învinse poate fi o rampă de lansare pentru multe planuri îndrăznețe.

Vă invit să participați la un nou program de Mastering Public Speaking susținut de Amalia Sterescu și Public Speaking School la București pe 21 februarie. Înscrieri: Mastering Public Speaking

 

Articol scris de Luminița Ciobanu

Luminita Ciobanu

Luminița Ciobanu este Content Manager la Public Speaking School. Absolventă a Universității de Muzică din București (Muzicologie) și a unui doctorat în domeniu, are o experiență de peste zece ani în domeniul editorial (redactor) și didactic (profesoară de pian). S-a alăturat echipei Public Speaking School prin programul de Internship demarat de Amalia Sterescu începând cu luna noiembrie 2014. 

Calendar Cursuri Public Speaking School
2024