„Eu chiar vreau să-mi văd visul cu ochii”
Orice acțiune sau proiect pentru dezvoltarea învățământului sau a procesului de învățare merită tot respectul și susținerea noastră, a tuturor. Tocmai de aceea, ne bucurăm să o putem ajuta pe Sofia ungureanu să își îmbunătățească abilitățile de public speaking, pentru ca proiectul de educație pe care îl gestionează să beneficieze de atenția cuvenită.
Salut!
Sunt Sofia, împlinesc 24 ani pe 20 februarie și îmi doresc să devin antreprenor.
O prezentare cu greutate, nu-i așa? Nu-mi doresc să impresionez prin cuvinte mari și fără fond; eu chiar vreau să-mi văd visul cu ochii. Îmi propun să schimb felul cum tinerii și copiii sunt educați în România. Folosesc modele și concepte din psihologie și educație alternativă, le fac cunoscute părinților și profesorilor prin atragerea elevilor în proiectele ONG-ului meu, Ed4Lead.
Mi-am asumat această misiune în viață și pentru a o atinge pe deplin, am nevoie de cât mai mult sprijin de la cei din jur. Unul din lucrurile importante pe care vreau să le dezvolt la mine este discursul persuasiv.
Eu sunt o fire natural introvertă; am învățat în timp să mă comport ca un extravert, să fiu mai aproape de oameni, însă simt că îmi lipsește un ingredient special. Iar acel ingredient ține de felul cum vorbesc în public: cum îmi conving finanțatorii și sponsorii să îmi aprobe proiectele, cum atrag părinții și le câștig încrederea, cum relaționez cu publicul la o prezentare a organizației mele. În următoarea perioadă, îmi propun să particip la câteva emisiuni televizate pentru a face cunoscute ideile și proiectele mele. Pentru ca totul să meargă excelent, am nevoie să mă perfectionez în arta vorbitului în public.
Eu cred că merit să particip la cursul „Mastering Public Speaking” pentru că voi pune în practică tot ce voi învăța, iar experiența pe care o va împărtăși Amalia cu mine va face mereu parte din schimbarea ce o construiesc zi de zi, pentru tinerii din România.
Cu multă speranță în suflet,
Sofia