Poveștile cursanților Mastering Public Speaking
În fiecare an instruiesc zeci de profesioniști în public speaking, de la oameni simpli care doresc să își depășească temerile înrădăcinate încă din copilărie de a vorbi în public, până la profesioniști dornici de a stăpâni arta public speaking-ului pentru a-și pune în evidență calitățile în contextul de business.
De fiecare dată poveștile cursanților mei mă bucură și mă inspiră în a investi în oameni și continui să cred cu tărie că ”public speaking-ul se învață”, iar timpul mi-a demonstrat asta. De aceea vreau să împărtășesc cu voi câteva frânturi de viață povestite de cursanții mei la cursul Mastering Public Speaking susținut în București, o mică parte din maratonului unei zile pline de povești.
Ce am învățat de la Elena? Că teama de public speaking te poate urmări toată viața dacă nu alegi să o înfrunți și să te lupți cu ea: ”am așteptat 33 ani ca să îmi vindec această teamă de a vorbi în public, din copilărie m-am lovit de ea…Momentul în care am făcut cunoștință cu ea a fost momentul când așteptam să aleagă doamna profesoară un nume din catalog pentru a afla pe cine o să asculte. Până îmi auzeam numele, în pauza dintre răsfoiri – timpul se dilata, puteam să aud orice, să văd orice mișcare în jur, iar secundele acelea erau cât ore.”
Robert ne-a împărtășit cu bucurie ce înseamnă să fii cel mai mic voinic dintr-o familie cu 7 copii și cât de mult ne pot influența poveștile de viața ale celor din jurul nostru: ”E greu la 1.68 să fii director de vânzari, însă sunt un om mărunt care crede foarte mult în ceea ce are de oferit. Pentru că am crescut între 7 povești de viață. Și am învățat să daruiesc – este unul din câstigurile mele majore, cu care am crescut: am învățat ce înseamnă dragostea- dar am învățat și să o împart.„
Maria mi-a reamintit o dată în plus motivația pentru care pledez pentru introducerea public speakingului în școlile de stat din România: ”Lipsa feedbackului constructiv care afectează copilul și adultul mai apoi, adăugate la lipsa unor mentori adecvați pentru copii noștri. ”
Oana ne-a vorbit despre curaj și importața echilibrului în viața noastră ”Îmi cresc copilul singură, iar de la 25 de ani a trebuit să îmi iau două roluri, și de mamă și de tată. Și atunci am hotărât că trebuie sa fiu puternică. Și cred că am reușit, dar doar prin echilibru. Însă încă încerc să îmi mențin echilibrul între viața profesională și personală. Cred că trebuie să aduci în job dragostea pe care o aducem în relațiile de acasă.”
Poveștile lor sunt poveștile fiecăruia dintre noi. Frici alimentate în timp, momente care ne-au influențat viața, oameni prin care ne-am modelat. Frumusețea lor este că aceste povești ne construiesc și ne reamintesc constant că prin fiecare cărămidă zidită la dezvoltarea noastră, ducem povestea mai departe.