Unul dintre eseurile pe care le-am publicat deja îi aparținea lui Adrian Timofticiuc care ne spunea că își dorește să câștige un loc și pentru fratele lui, în eventualitatea în care acesta din urmă nu trimitea eseul. Noi ne bucurăm că fratele lui Adrian, Sorin Timofticiuc, a prins curaj să trimită eseul și ne-a…
Orice acțiune sau proiect pentru dezvoltarea învățământului sau a procesului de învățare merită tot respectul și susținerea noastră, a tuturor. Tocmai de aceea, ne bucurăm să o putem ajuta pe Sofia ungureanu să își îmbunătățească abilitățile de public speaking, pentru ca proiectul de educație pe care îl gestionează să beneficieze de atenția cuvenită. Salut!…
Uneori, responsabilitatea livrării unui discurs pune presiune asupra oricărui vorbitor, indiferent de pregătirea prealabilă. Georgiana Neagu își dorește să poată trece peste angoasa vorbitului în public pe care o trăiește de când era copil, iar la cursul Marstering Public Speaking îi vom oferi câteva soluții de gestionare a emoțiilor în timpul discursului. De…
Am participat la webinarii sau cursuri online care mi-au atras atenția prin conținutul lor. Le-am asteptat cu interes, m-am pregătit dornică să învăț. Unele m-au tinut atentă pentru mult timp, cu alte ocazii mintea îmi zbura frecvent către activități mai interesante, iar alteori mi s-a întâmplat să adorm liniștită, mângâiată de vocea domoală a…
FIECARE PERSOANĂ ARE PROPRIUL STIL CÂND VORBEȘTE ÎN PUBLIC, IAR AUTENTICITATEA ÎI DETERMINĂ PE CEI DIN PUBLIC SĂ APRECIEZE, SĂ EMPATIZEZE CU VORBITORUL. UNELE PERSOANE APELEAZĂ LA UMOR, ALTELE LA EMOȚII. AM APRECIAT LA VALENTIN MOROEANU ÎNCREDEREA ÎN SINE ȘI UMORUL SĂU, IAR DIN ACESTE MOTIVE VĂ INVIT SĂ CITIȚI ESEUL PE CARE L-A TRIMIS…
Dacă îți dorești ceva trebuie să îndrăznești să ceri acel lucru. Am apreciat la Adrian Timofticiuc faptul că și-a propus să câștige 2 locuri la concurs și a îndrăznit să ceară acest lucru, unul din cele 2 locuri fiind pentru fratele său. Între timp și Sorin a trimis un eseu, pe care îl vom…
Magdalena Miu caută permanent noi provocări, iar cursul Mastering Public Speaking reprezintă pentru ea o nouă provoare și oportunitate de a dezvolta noi competențe. Ne propunem să îi îndeplinim așteptările, iar cursul Mastering Public Speaking să fie o reală experiență de învățare. Vreau să particip la cursul Mastering Public Speaking deoarece sunt o…
Public Speaking School și-a definit misiunea de a ajuta și îndruma toate persoanele care își doresc să învețe ce înseamnă să vorbești în public, iar Alexandra Coravu ne-a demonstrat că public speaking este pasiunea ei. Pasiunea pentru vorbitul în public am descoperit-o în liceu, în cadrul unui curs de dezbateri. Atunci am înțeles…
Dacă am face un sondaj și am întreba care sunt motivele pentru care ne-a plăcut un discurs, cred că cel mai frecvent am auzi despre folosirea unei povestiri personale de către prezentator. Adăugarea unei experiențe proprii într-un speech are multe beneficii atât pentru public, dar și pentru cel care prezintă. Iată doar câteva dintre…
Începând de azi voi publica în fiecare zi unul din textele concurenților care au câștigat la concursul „Mastering Public Speaking”. Textul următor îi aparține Marianei Prihor și este despre evoluție, despre pasiunile care ne diferențiază și își pun amprenta pe destinul nostru . Vă invit cu drag să îl citiți. „Nici un om…